Varful Peleaga din Parcul National Retezat

     Am zis sa mai diversificam putin iesirile si sa mai cucerim un munte. De data aceasta am ales sa ne intoarcem in parcul national Retezat, dupa un esec de anul trecut in care nu am reusit sa ne atingem telul si anume varful Peleaga.
 

 Am intrat in parcul national Retezat prin sud, Hateg - Rau de Mori - Barajul Rau Mare 
 

Barajul Rau Mare este cel mai mare baraj de anrocamente din Europa, adica este construit din roci excavate si nu din beton ca cele clasice.

     Pentru a intra in parc trebuie platita o taxa, atat pentru masina, cat si pemtru fiecare persoana, care este valabila 7 zile. Am dat 10 lei de persoana si pentru masina 7 Lei, din cate imi aduc aminte.

     De la bariera pana in poiana pelegii sunt vreo 15 Km, drumul este unul forestier. Cu putina atentie puteti ajunge si cu o masina cu garda mai mica la sol.

 Am ajuns, am pus de un ceai, si ne apucam de gatit.

 E chiar fain sa gatesti in natura mai ales daca iti face placere. O mancare calduta este bine venita si la munte.

Chiar cand ne gateam si noi mancarea apar doi drumeti cehi cu care legam doua vorbe si se apuca si ei de gatit o mamaliga ceheasca.

   Si de ce sa nu mananci o fasole, este delicioasa, hranitoare si sigur nu dai gres daca folosesti ingrediente de calitate. 
     Cand mergi in natura incepi sa simti ca traiesti, ca esti viu, ca esti interconectat cu ea. Daca nu simti un fior destul de puternic atunci cu o fasole se rezolva problema, cel putin in interiorul tau vei simti ca este ceva, o emotie, un freamat, o chemare.

 La munte, daca este senin, este o bucurie sa adormi privind spectacolul pe care ti-l ofera cerul alaturi de siluetele brazilor care prind viata in bataia vantului care a rascolit zapada crestelor inguste, batatorite de drumetul imbatat de frumusetile zarilor.

 Sa revenim totusi cu picioarele pe pamant, toata noaptea au tot venit masini, a fost zarva mare. Si ce sa vezi dimineata? In Ungaria s-a dus vestea ca in franele de Dacie nu trebuie sa ai incredere, dar chiar asa, la nici o roata, oare in oras cum se descurca?

Noi am dormit foarte bine.

 

Am mancat ceva si am pornit pe traseu in jurul orei 9.

Primul hop.

Refugiul din Poiana Pelegii.

     Vazandu-l mi-a rascolit niste amintiri faine de acum un an, cand am vrut sa ajungem pe varful Peleaga. 

     "Era toamna si tot asa hotarasem sa dormim in masina. Catre seara mai apare o masina cu un grup de turisti din Sfantu Gheorghe si Cristur, oameni de-ai muntelui mai in varsta foarte prietenosi, intram in vorba cu ei, foarte amabili ne invita sa dormim si noi la refugiul din poiana, afara erau vreo -2 grade celsius, probabil li s-a facut mila de noi, bine ei nu stiau ca noi aveam sirocol la masina si chiar nu conta ce ii afara atata timp cat aveam motorina, asa ca ii refuzam poiticos plus ca era deja vreo 10 seara si nu mai aveam chef de reorganizare.

     A doua zi pornim pe traseu in jurul orei 10 dornici de reusita cand la un moment dat nu am mai zarit nici un marcaj. Atunci am zis ca e momentul sa ne folosim cunostintele in materie de orientare. A fost o greseala destul de mare, deoarece nu credeam ca este chiar asa de mult jnepenis si asa de inalt, asa ca de la 10 pana la 4 dupamasa ne-am luptat cu jnepenisul pentru a ajunge la lacul Bucura. Am ajuns istoviti, batea un vant geros si am hotarat sa ne intoarcem la masina ca nu mai aveam nici o sansa sa ajungem pe Varful Peleaga cat inca mai era lumina. Concluzia este urmatoarea: nu este de ajuns sa stii directia, trebuie sa ai habar de relief si vegetatie.
     Pe traseu, la intoarcere ne-am intalnit cu domnii ce au inoptat la refugiul din poiana Pelegii. Foarte amabili ne-au invitat macar in seara asta sa venim la o poveste.
     Asa am si facut, de cum am intrat in refugiu am fost intampinati cu cate un pahar de tuica ca sa ne mai destindem si sa intram in atmosfera.
     Intre timp la refugiu s-au mai cazat un cuplu din Lugoj, cei din Harghita au fost gazda serii si au facut o supa buna de ciuperci iar la felul principal au facut un guias cu tot ce avea fiecare pe la el, salam, carnati, rosii si tot ce am mai gasit prin rucsaci. Spre surprinderea mea a iesit un gulas delicios.
     Dupa ce ne-am umplut burtile, au inceput sa curga povestile, aventurile, experientele legate de munte, a fost o seara foarte reusita, nea Arpi ne povestea ca mai are vreo 2 varfuri de cucerit si putea spune ca a facut toate varfurile Romaniei, acuma na si pescarii au povestile lor.
(a doua zi ne dam seama ca cei din Harghita au plecat cu canile noastre, preteni preteni da trebuia sa-si scoata cheltuiala, glumesc, le-or fi incurcat)
     Pe cat cautam linistea pe care ti-o ofera natura pe atat tanjim dupa o socializare de calitate cu oameni de calitate, se pare ca nu suntem deloc fericiti daca suntem izolati de semenii nostri, pana la urma cred ca asa suntem programati."
      
     Asta a fost o scurta paranteza, continuam optimisti traseul, acuma cunoastem exact si relieful si vegetatia si chiar si fauna deoarece pe unde am mers data trecuta mergeau doar caprele negre.

Imi place sa fac asta de fiecare data, sa-ti dai pe fata cu apa rece de munte, ii ca si cum ai bea o cafea tare.

   Avem parte si de o vipera pe poteca, destul de irascibila, pusa pe muscat. 

     Dupa cum stiti vipera este un sarpe veninos, care il gasim si pe la noi prin tara. Efectul veninului nu este intodeauna letal, depinde mult de organism si de varsta. La copii si la batrani cazurile de deces sunt mai frecvente.
         Ideea e ca daca nu va omoara vipera, sistemul sau vaccinul ar putea sa o faca. 

     Primul ajutor!!!

Potecuta.

Prietenul nostru - jnepenisul.

Paraiasul Melodios.

Si bine inteles lacul Bucura.

 Brandusele sunt preferatele mele.

 Ii marisor lacul Bucura

Posibil imperechere.

Cerem niste informatii de la un turist sau salvamontist, era pe langa cabana salvamontului de langa lacul Bucura iar apoi pornim catre creasta.

 Noi am mers in iunie si inca mai era zapada.

 Cand nu esti sigur de teren, mai bine lasi pe altcineva in fata.

 Acum zambeste, inainte sa pornim am reusit sa o conving sa duca acumulatorul de la statie, care are 2.5Kg. Aici si-a dat seama ca am pacalit-o.

Undeva in dreapta este varful Bucura 1 - 2433m.

Alta perspectiva.

 Ne mai tragem sufletul ca am luat-o pieptis.

 Destul de riscante trecerile astea cu zapada, fiind si inclinat, daca aluneci sau daca se porneste o avalansa se poate termina tragic. 

     Trebuie avut mare grija cand ne facem rucsacul, si la cum ne distribuim greutatea in el pentru a avea o stabilitate cat mai buna si pentru a fi cat mai comod atunci cand urcam o panta.

 Am ajuns.

Pe cand am ajuns sus au inceput sa apara norii, dar nu pareau primejdiosi.

 Cu un prieten bun, Geani 78.

Am adus si statia sa fac niste legaturi, am reusit sa vorbesc in 145.500 cu mai multi radioamatori.

YO2LZA, YO2IS, YO2MKZ, YO2LBB, YO7ILD, YO2DM

Multumesc pentru vorbele bune.

Erau destul de multi drumeti, dar era bine, nu era sufocant.

Ultima privire de la inaltime catre lacul Bucura.

Ne refacem proviziile cu apa de langa cabana salvamontului si pornim catre masina.

Mancam si dormim pentru ultima data in Retezat, a doua zi pornim catre casa, visatori la frumoasa tura de care am avut parte.

Cazanele Dunarii si Pestera Ponicova

   Reusim sa pornim si de data aceasta prin tara cu gandul de a mai descoperi ceva nou si de a vedea ce mai face romanasul nostru cu turismul mioritic si nu in ultimul rand sa ne relaxam cat mai activ.

 Se afla pe drumul dintre Oravita si Bozovici, exact pe unde trece paralela 45. Cei de la The World Geography au facut un top al celor mai interesante cascade din lume si au plasat cascada Bigar pe locul 1.

Unii spun ca seamana cu o ciuperca, eu zic ca seamana cu o rochie de mireasa, acuma este destul de subiectiva comparatia, depinde ce vezi toata ziua.

Merita vazuta, cu atat mai mult cu cat nu este nevoie sa faceti nici un efort pentru a o vizita, se afla exact langa sosea.

     

     Continuam drumul spre Orsova unde mancam la Taverna Sarbului. In general ne-am cam ars cu mancarea in zona asta, mai ales ca nu cunoastem restaurantele.

 Merita sa mancati aici, este destul de scump dar mergeti la sigur.

Si privelistea este draguta, mai ales ca restaurantul se afla pe malul Dunarii.

Am ajuns la Cazanele Dunarii, este o poza facuta dinspre Dubova.

     Si cum era cam spre sfarsitul zilei hotaram sa ne cautam un loc de campare, hotaram sa dormim in masina pentru a nu mai pierde mult timp a doua zi cu stransul cortului.

 Am gasit o iesire de la drumul principal care dadea catre padure, asa ca am campat acolo si am improvizat repede o antena pentru a mai asculta nistre trafic radio in HF. Am reusit cumva sa ma procopsesc si cu pasiunea asta.

     Multi rusi, italieni, nemti pe frecventa dar ce mi-a atras atentia, un englez care era plecat in Madagascar. Era inghesuiala mare, multi radioamatori incercau sa faca un QSO cu el, adica sa ia legatura cu el. Se fac astfel de expeditii radioamatoricesti in zone mai exotice, salbatice, greu accesibile pe unde nu exista radioamatori si atunci toti vor sa faca un DX (legatura la mare distanta mii/km) cu o astfel de statie.  

     Eu am dat examenul de radioamator deoarece iesind relativ des prin natura, in general in zonele montane nu exista acoperire gsm, si in caz de ceva nu poti cere ajutorul nimanui. Radioamatorii au montat repetoare in diverse zone strategice si astfel poti cere ajutor in caz de primejdie. De exemplu in Retezat nu ai semnal gsm decat pe coama muntelui sau pe varfuri, si si acela este destul de slab. Dar cu o statie portabila poti deschide cel putin doua repetoare inca din Poiana Pelegii. O alta varianta ar fi sa intri pe frecventa salvamontului. Regulamentul iti da voie sa intrii pe frecventa salvamontului si sa comunici cu ei doar daca viata ne este in primejdie, altfel risti sa fi cercetat. Frecventa nationala a salvamontului este 160Mhz, din ce am inteles se mai foloseste si 161Mhz local.
     In spatiu mai exista iarasi repetoare satelit, pe statia spatiala internationala exista un repetor crossband  si o statie de radioamatori de pe care vorbesc astronautii cu pamantenii. Dar ca sa accesezi spatiul e putin mai complicat deoarece ai nevoie de o antena directiva, si de un program care simuleaza pozitia pe care o va avea satelitul intr-un anumit moment, ai vreo 10 minute maxim la dispozitie sa-l accesezi pana iese din raza de acoperire in care te afli.
     O alta varianta, tot asa in caz de forta majora, daca vedeti un avion pe cer puteti sa intrati pe 121.5Mhz AM (frecventa de urgenta aviatica "International Air Distress") si sa cereti ajutorul.
     

     In caz ca un avion se prabuseste, acesta incepe sa emita un semnal pe 121.5Mhz si 243Mhz AM, un semnal ELT (Emergency Locator Transmitter) care ar trebui sa ajute la localizarea epavei.
     Am tinut sa punctez si detaliile astea deoarece mi-am adus aminte de avionul cu medicii SMURD prabusit in muntii Apuseni la care autoritatile responsabile cu astfel de accidente aviatice habar nu au avut ce proceduri trebuiesc urmate in astfel de cazuri.
     Daca apelau la marinimia radioamatorilor, baietii rezolvau problema zic eu in maxim o ora. Faceau o triangulare si aflau exact pozitia avionului.
     Mergeau 3 radioamatori din zona cu niste portabile si antene directive in 3 puncte mai inalte a zonei pentru a putea acoperi o zona cat mai mare, iar apoi radioamatorii trebuiau sa le dea pozitia lor exacta si directia din care primesc semnalul ELT al avionului.
     Apoi cel care conducea operatiunea de salvare, daca avea o harta topografica si o busola si daca avea habar cum sa le foloseaca trebuia doar sa-si noteze punctele unde erau radioamatorii iar apoi sa traseze cate o linie in directia indicata de fiecare in parte. Astfel punctul unde se intersectau cele trei linii ar fi trebuit sa le indice zona exacta a impactului, da na, pentru ei era destul de rocket science.

Acuma veti sti exact ce trebuie sa faceti.

Si sa ne intoarcem pe poteca noastra.

 Adevarul e ca altfel dormi in masina decat la cort.

Erau prin Dubova vreo doua autocare cu pensionari, vizitau bisericile din zona, in rest pustiu.

     Chipul lui Decebal

     Iosif Constantin Dragan a fost cel cu ideea de a creea un basorelief si el a reusit sa finanteze toata lucrarea.

     Timpul de executie a fost de 10 ani, intre anii 1994 si 2004, costul lucrarii a ajuns la peste un milion de dolari.

     As zice un milion de dolari bine investit, care a promovat cu mare spor Romania.  

Sculptura este inalta de 55m si lata de 25m, in zona aceasta fluviul are cea mai mare adancime, 120m.

Fiind o zona turistica de aici se fac tururi cu barca prin cazane.

 Si am pornit.

Sarbii pe malul lor nu au dezvoltat nimic turistic, poate de aceea ca nu au nici un basorelief cu care sa atraga turistii.

 Un tur al cazanelor cu salupa costa 30 de lei de persoana.

 Si ajungem la pestera Veterani.

Nu este foarte spectaculoasa dar are multa istorie in spate.
Mai multe detalii gasiti aici.

 Ne indreptam catre pestera Ponicova.

 Se poate intra si cu salupa vreo 10-15m in interior dar acum nivelul marii era scazut cu vreun metru si nu se putea intra. Vom incerca sa o vizitam, dar pe cealalta parte de pe uscat.

  O barja in asteptare.

Facem o pauza de masa in cheile Ponicovei.

Fasolea iti poate ridica moralul foarte mult sau nu.

 Pe cand sa pornim catre pestera incepe si o ploaie zvapaiatica care ne mai tine pe loc vreo jumatate de ora, suficient cat sa ne facem planul de actiune.

 Este destul de simplu de ajuns, trebuie sa urmezi cursul paraului Ponicova, acesta traverseaza pestera si se varsa in Dunare.

 Traseul este marcat cu triunghi galben.

 Nu ma asteptam sa fie cu adrenalina, o scara rupta face ca pestereala sa fie mai incitanta.

Si ajungem la intrarea in pestera, traseul pana aici a fost destul de bolovanos si alunecos , mai ales ca a plouat.

 Are 1666m si este cea mai lunga pestera din Defileul Dunarii.

 "Primele cercetari dateaza din 1872. R. Jeannel si Emil Racovita furnizeaza primele date despre fauna acestei pesteri."

Din galeria Ponicovei urcam o panta abrupta de vreo 31m pana in Galeria Concretionata, aceasta mi sa parut cea mai frumoasa galerie.

 Surprindem si liliecii.

In bataia luminii pereti pareau suflati cu aur, de aproape se vedeau picaturi de apa depuse pe pereti datorita umezelii foarte mari. Culoare galbuie era data de mineralele din roca.

 Si-a lasat loc sa respire.

 Nu comentez.

Era umezeala foarte mare, daca tineai frontala pe cap vedeai exact reflexia luminii ca si cum ai merge prin ceata.

Daca stau bine si ma gandesc este cel putin la fel de interesanta ca Huda lui Papara

Curiozitatea este mare.

 

Aici se varsa Ponicova in Dunare.

 Si iesirea din pestera, o poza cu care am reusit sa surprind maretia pesterii si umezeala din aer.

     Ca si concluzie, pot spune ca natura si-a facut treaba in zona asta, mai putin localnicii, investitorii si autoritatile locale care nu stiu ce au de facut ca sa arate cumva, Dubova ca si locatie turistica este jalnica.

     De aceea nici nu am pus poze cu comuna aceasta ca sa nu va tai pofta de explorare a acestei zone minunate.